În iarnă, Fiorentina s-a despărțit de atacanții Pazzini și Osvaldo, considerând că aceștia nu aveau nicio șansă să prindă un loc de titular în fața lui Gilardino și Mutu. De când a ajuns la Sampdoria, Pazzini a explodat pur și simplu, având șase reușite în șapte partide!
După succesul din ultima etapă, 2-1 acasă cu AC Milan, Pazzini a răbufnit la adresa celor de la Fiorentina: „Mă bucur că realizările mele sunt apreciate aici și că am parte de satisfacții care la Florența îmi erau negate. Sper să pot continua, mai ales că mă înțeleg de minune cu Cassano”. Aluzia la Cassano este de fapt cu trimitere spre fosta sa echipă, mai precis spre cel care trebuia să îndeplinească rolul omului cu pasa decisivă, Mutu. Și Cassano a sugerat că foștii coechipieri ai lui Pazzini nu îi pasau îndeajuns acestuia.
Â
Mutu comandă vestiarul la Fiorentina
Opinia conform căreia vizat de aceste replici e Mutu este argumentată și de intervențiile tifosilor viola pe site-urile legate de Fiorentina. Fanii sunt convinși că Prandelli a decis să-l trimită pe „Pazzo” la Sampdoria întrucât jucătorul nu era în relații bune cu internaționalul român: „Lumea știe că Mutu este cel care comandă vestiarul și Prandelli acceptă situația”.
95 la sută dintre userii site-ului fiorentina.it consideră că declarația lui Pazzini este efectul frustrării acestuia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER